Resurse electronică
Ne-am străduit să facem învățarea mai ușoară, pentru a vă încuraja
să începeți călătoria în minunata lume a tehnologiei.
Marcarea rezistoarelor și codul culorilor pentru rezistoare
Sistemul de codare şi identificare al rezistoarelor este de două feluri:
– prin scrierea directa a cifrelor care reprezintă valoarea rezistorului respectiv (cu vopsea gri/albă)
– prin desenarea codului de culoare compus din cercuri uniform depuse şi într-o anumita ordine, circular pe corpul rezistorului.
Marcarea condensatoarelor
Marcarea diodelor
Diodele în electronică sunt de o mare varietate, de la cele utilizate pentru simpla redresare (transformarea curentului electric alternativ în curent electric continuu), până la cele de protecție Schottky, cele stabilizatoare de tensiune (Zenner), cele utilizate pentru detecție și/sau redresarea curenților mici de radiofrecvența (detectoare, cu germaniu) precum și cele de tip varicap (care pot înlocui cu succes condensatoare variabile de acord).
Lipirea componentelor electronice folosind stația de lipit
Realizarea lipiturilor electrice se poate realiza în mai multe moduri, dar există o metodă corectă care dă cele mai bune rezultate. Am sintetizat cele mai bune instrucțiuni de lipire într-un tutorial special conceput pentru copii. După exersarea de câteva ori a pașilor menționați, se pot realiza lipituri de foarte bună calitate, chiar dacă micii electroniști sunt la început de drum. Succes!
Dezlipirea componentelor electronice folosind stația de lipit
Ca și în cazul lipirii componentelor, dezlipirea acestora se face tot prin mai multe metode care dau rezultate mai bune sau mai puțin bune. Cert este că metoda de dezlipire se alege în funcție de complexitatea locului de unde este necesar să se extragă piesa / piesele electronice și de circumstanțe. Temperaturile de dezlipire pot varia, vârfurile utilizate la dezlipire pot fi diferite, timpul de menținere a vârfului de lipire la locul de topire poate varia etc. Noi am sintetizat cele mai bune metode pentru a face acest lucru, metode de altfel special adaptate pentru copii.